CUNOASTEREA IMPLICITA SAU TACITA
- Definirea termenului. Arii de manifestare/aplicare a conceptului.
Cunoasterea tacita este numita si cunoastere bazata pe experienta, deoarece achizitia acestui tip de cunostinte se realizeaza prin experienta practica si prin observarea comportamentului si activitatii in diferite contexte (Wegemann, 2002). Cunoasterea tacita rezulta din invatarea experientiala si nu dintr-un proces de invatare directa. Principala caracteristica a acestui tip de invatare in urma caruia rezulta cunostintele implicite este ca oamenii nu sunt constienti ca o poseda, ea rezistand oricarei forme de analiza introspectiva (Forsthye, 1998). Este o cunoastere procedurala si nu declarativa. Cu cat traim experiente individuale mai variate si cu cat implicarea noastra in contexte sociale este mai puternica, cu atat avem mai multe sanse sa achizitionam acest tip de cunostinte.
Conceptul de cunoastere tacita este de factura cognitivista, cu largi aplicatii in psihologia organizationala si cea educationala (dar nu numai) si, in general, in orice arie care presupune activarea unor situatii de invatare. Sintagma de cunoastere tacita sau implicita are la baza 2 concepte dezvoltate de psihologia cognitiva: cel de procesare de informatie si cel de schema cognitiva. Intr-o acceptiune larga, schema cognitiva este o reprezentare mentala a unor cunostinte sau structuri de cunostinte ca rezultat al procesarii anterioare a informatiilor si interactiunii cu mediile sociale (Zajonc, 1985). Asadar, cunoasterea tacita este condensata in aceste schmee cognitive. Schemele contin cunostinte specifice diferitelor domenii ale vietii, cele mai multe ramanand la un nivel subconstient,iar activarea lor are rol important in reglarea comportamentului so iroentarea catre scop. Daca invatrea explicita este forma cea mai puternic studiata in paradigmele clasice ale invatarii si conduce la achizitionarea unor cunostinte, deprinderi si competente explicite, invatrea tacita sau implicita este mai greu de studiat, insa efectele sale se fac simtite la nivelul dezvoltarii personalitatii.
Sensul definitoriu al acestui tip de cunoastere este dat de faptul ca aceasta nu se bazeaza pe un mecanism voluntar, nu ne propunem in mod explicit si voluntar sa achizitionam aceste cunostinte. Sternberg carea studiat cunoasterea implicita in contexte organizationale considera ca la baza acesteia sta asa-numita inteligenta practica, subliniind inca o data carcaterul practic, experiential al achizitiei acestor cunostinte. Dupa Sternberg (1995), cunoasterea tacita este „cunoasterea orientata catre actiune, achizitionata fara un suport direct de la ceilalti care ii va permite persoanei sa isi atimga scopurile pe care ea insasi le valorizeaza”. In aceasta definitie, avem mai multe elemente:
- orientarea spre actiune, aratand caracterul practic al acestei cunoasteri;
- absenta unui suport direct, explicit din partea celorlalti sau a unei instructii explicite (nu te invata nimeni asta);
- implicarea acestui tip de cunoastere in atingerea scopurilor personale (caracter adaptativ);
- sublinierea valorilor personale.
Cercetatorii arata ca acest tip de cunoastere este domeniu-specifica, adica va purta amprenta ariei de specializare a persoanei , facand totodata diferenta dintre un expert si un novice intr-un doemniu: expertii se diferentiaza de novici nu atat la nivelul cunostintelor explicite pe care le detin, ci mai ales la nivelul cunostintelor implicite, a abilitatii de a invata direct din experienta, fara suportul altota si in acord cu valorile personale. De asemenea, studiile arata ca cunoasterea tacita este un predictor mai bun al succesului in cariera decat inteligenta generala si de aceea recomanda reconsiderarea acestui tip de achizitie de cunostinte in procesele decizionale (de exemplu, in deciziile de angajare).
2. Cunoasterea tacita ca structura multidimensionala
Wagner (1987) propune 3 arii principale de manifestare a cunoasterii tacite sau 3 dimensiuni:
a. in controlul propriei persoane (managing oneself)
b. in controlul relatiilor cu ceilalti (managing others)
c. in controlul sarcinilor (managing tasks)
Primul aspect se refera la ansamblul unor deprinderi de automotivare si autoreglare; al doilea aspect se refera la cunostintele tacite asupra modalitatii de reglare a unor relatii cu subordonatii sau cu grupul/colegii, pe cand cel de al treilea aspect se refera la acele deprinderi si cunostinte implicite care ajuta la indeplinirea unor sarcini specifice. Prima dimensiune o putem asimila unei dimensiuni cognitive, cea de a doua unei dimensiuni tehnice si cea de a treia unei diemsniuni sociale. Sintetic, putem explicita astfel cunoasterea tacita ca fiind o structura multidimensionala:
Dimensiunea cognitiva – automotivarea, autoreglarea
Dimensiunea tehnica – sarcini individuale, sarcini institutionale
Dimensiunea sociala – legata de sarcina si legata de relatiile interpersonale.
a. dimensiunea cognitiva: in termenii cunoasterii implicite despre sine, schemele despre sine (Self-schemata) condenseaza informatia pe care fiecare dintre noi o avem despre propria persoana, cunoastere bazata pe experienta anterioara, nemediata de ceilalti si care are un rol autoreglator. Din cadrul Self-schemata, cele mai importante aspecte tin de automotivare si auto-reglare/auto-organizare. Motivatia, in general, cuprinde acele mecanisme care orienteaza energetic, directioneaza si sustin scopurile unei persoane. Automotivarea se refera la acel aspect al cunoasterii implicite care presupune intelegerea unor comportamente care ajuta la atingerea unui rezultat superior intr-o activitate. De pilda, in mediul organizational, angajatii au nevoie sa stie care sutn acele comportamente care sa le asigure nu numai un rezultat bun, dar care sa conduca la performante superioare care ar face posibile promovarile sau cresterile salariale. Ei pot invata, de pilda, ca comportamente ca a sta peste program, a pleca mai tarziu pe care le invata implicit si care vor forma cunoasterea tacita asigura aceste performante. Intelegerea acestor compportamente care nu fac parte din rolul sau explicit va asigura angajatului un nivel inalt al automotivarii care ii faciliteaza accesul la rezultate superioare. Auto-organizarea este o parte a cunoasterii tacite care face referire la acele procese sau mecanisme achizitionate implicit care organizeaza comportamentul persoanei in vederea obtinerii unor performante. De pilda, a cunoaste care sunt momentele zilei in care mintea lucreaza mai bine si mai concentrat (pentru a concentra sarcinile dificile in acele perioade) sau a invata cand sa faci o pauza pentru reincarcare energetica sunt exemple de auto-organizare.
b. dimensiunea tehnica: in afara diemsnunii cognitive a cunoasterii tacite, mai este nevoie, in indeplinirea sarcinilor si atingerea scopurilor, si de o cunoastere a aspectelor tehnice, cunostinte care nu sunt transmise explicit, printr-un proces instructional, ci sunt invatate tacit, prin expunerea la rezolvarea practica a unor sarcini si prin repetarea comportamentelor rezolutive intr-o situatie data. Dimensiunea tehnica include doua aspecte, cele indiviaule si cele institutionale. Cunoasterea tacita de tip tehnic individual rezulta din invatarea pasilor de realizare a unei sarcini individuale, in scopul realizarii sale mai eficiente. Cand, de exemplu, o persoana rezolva o sarcina pentru prima data, e atenta la fiecare pas al actiunilor sale, dar, cu cat o face mai frecvent, cu atat va descoperi mai multe cai/mijloace de a o rezolva mai rapid si mai eficient. Toate aceste cunostinte vor fi stocate apoi in schemele cognitive si vor fi supuse unei reactualizari automate. Numai in cazul in care intampinam o problema sau avem de-a face cu un element nou in procedura de rezolvare sau in situatia in care noi insine trebuie sa transmitem altora aceste proceduri/cunostinte, ele devin explicite. Cunoasterea tacita de tip tehnic institutional are la baza o invatare implicita a unor proceduri de lucru sau tehnici care actioneaza nu la nivelul indeplinirii sarcinii individuale, ci la nivel global, institutional.
c. dimensiunea sociala: se refera la ansamblul de cunostinte invatate implicit din interactiunile interpersonale sau din interactiunile sociale implicate in rezolvarea unor taskuri. In aria cognitiei sociale, aceasta dimensiune a cunoasterii tacite este cel mai frecvent intalnita, considerandu-se ca din aceasta categorie fac parte deprinderile sociale (social skills) si colaborarea. Cum interactionam cu o persoana astfel incat sa ne asiguram de colaborarea si atentia sa, cum deschidem o conversatie, cum persuadam – sunt tot atatea aspecte care nu sunt invatate explicit, nu sunt transmise de catre altii sub forma unei cunoasteri declarative, ci in general sunt rezultatul umnor observatii personale asupra comportamentului unor actori sociali. Cu alte cuvinte, dimensiunea sociala a cunosterii implicite presupune intelegerea modului in care stabilim relatii cu ceilalti, iar prin acest lucru, ne atingem scopurile si rezolvam problemele. Un exemplu relevant al culegerii si aplicarii acestui tip de cunoastere este cazul noului venit intr-o organizatie. Rareori, cineva care intra pentru prima data in contact cu o organizatie lectureaza si „invata”informatia explicita si regulile „de supravietuire” dintr-un manual, ci mai degraba observand comportamentul celorlalti in situatii de interactiune sociala. Este important sa intuiesti care este persoana cea mai avizata de la care poti „sustrage” aceste informatii pretioase privind „regulile de circulatie” in firma. Cautarea unui mentor sau implicarea in rezolvarea unor sarcini de grup, de echipa reprezinta un mijloc de achizitie a cunostintelor tacite de natura sociala. O alta fateta importanta a dimensiunii sociale a cunoasterii implicite se refera la ansamblul de cunostinte rezultate din interactiunile sociale care nu sunt in mod specific relationate cu rezolvarea unor sarcini profesionale. Prin interactiunile cu ceilalti in cadrul unor situatii informale, putem strange informatii si cunostinte valoroase privind organizatia, climatul, relatiile, oamenii.
In studiile sale, Wagner arata ca putem vorbi chiar de o abilitate de a achizitiona cunoasterea tacita, cu diferente interpersonale la acest nivel, abilitate care se dezvolta odata cu experienta si care poate prezice succesul in profesie.
- Masurarea cunoasterii tacite in contexte reale
Daca la nivel de concept, sensurile acestui termen au fost explicitate, putem vorbi de o dificultate la nivelul masuratorilor sale. Cum putem surpinde, masura si evalua explicit capacitatea unei persoane de a achizitiona cunostinte implicite? Aceste masuratori sunt importante, deoarecec, asa cum se arata anterior, cunostintele tacite au un rol important in adaptarea individului la diverse medii.
Sternberg si colaboratorii propun o modalitate de investighare a cunosterii implicite in contexte reale care, ca mecanism general, presupune intervievarea expertilor asupra modului in care acestia fac fata si controleaza situatiile critice care apar in sfera profesionala. In urma acestor interviuri, evaluatorii (psihologii) culeg date si creeaza, la randul lor, situatii sau scenarii cu raspunsuri sau solutii posibile. Pasul urmator consta in a cere respondentilor sa evalueze solutiile la diferite situatii create care apoi sunt comparate cu solutiile date de experti. Cu cat raspunsul dat de subiect este mai apropiat de cel emis de expert, in cazul unei situatii, cu atat nivelul cunoasterii tacite a subiectului este mai mare. Acest gen de evaluare a cunoasterii implicite se numeste evaluare prin probe situationale.
Problema legata de evaluarea situationala este cea a validitatii sale: in ce masura putem avea incredere in faptul ca aceste probe situationale construite pe baza unor scenarii masoara intr-adevar cunoasterea tacita? Ca alternativa la acest tip de evaluare, cercetatorii propun in evaluarea cunoasterii tacite masuratorile comportamentale.
- Cunoasterea tacita in mediul academic
Aplicabilitatea si valorizarea cunoasterii implicite in mediul academic, precum si studierea efectelor sale asupra performantelor studentilor au fost puternic studiate de catre Sternberg si Wagner. Astfel, cercetarile acestora (1998, 2000, 2001) ajung la concluzia ca:
- nu exista corelatii semnificative intre inteligenta academica, de natura psihometrica (masurata prin probe specifice aptitudinale) si cunoasterea tacita asimilata cu inteligenta practica;
- inteligenta practica este un predictor mai bun al performantei studentilor decat inteligenta psihometrica;
- studentii cu capacitate crescuta de invatare experientiala (nivel ridicat al cunostintelor implicite) au performante academice superioare celor cu un nivel mai scazut al acestei capacitati, gasesc mai repede relatii de mentoriat din care sa culeaga informatii care sa ii ajute ijn indeplinirea sarcinilor academice si au, in general, deprinderi sociale mai bine dezvoltate
Autorii fac o comparatie intre cunoasterea academica si cea implicita, tinand cont de mai multe caracteristici:
Caracteristici Cunoastere academica Cunoastere implicita
Esenta/sensul continut si reguli norme
Organizare si acces formala si deschisa informala si implicita
Transmiterea cunoasterii citit/ascultat observare si modelare
Atitudinea scolii valorizare devalorizare
Masuratori teste psihometrice probe situationale/comp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu